Page 103 - romana_VI

Lectură U3

Aceasta a fost cea din urmă duminică a lor de joacă Călcau din piatră în piatră. La poartă au încetinit
veselă, plină de năzbâtii și de hohotiri, ca în toiul lui pasul. În locul lui Zavaidoc, omul lor de zăpadă, se
decembrie și ianuarie. zărea numai o pată albă, împuținată la jumătate, sub
Spre seară, s‑au despărțit istoviți. Întorceau ochii crengile goale, țepoase, ca niște spini care împungeau
din mers la omul lor de zăpadă, să‑și ia rămas bun. cerul. [...]
— Venim și mâine, stăpâne Zavaidoc!... a strigat Ma‑ Din toate ungherele târgului, pe toate potecile gră‑
ricica Țăruș, înfiptă, după năravul său. Să știi!... Bună dinii, se iviseră copiii taberei, mânați de același gând.
seala!... [...] Unii purtau acum pelerine de cauciuc și pardesie
Zavaidoc îi privea trist, cu ochii împăienjeniți de‑o foșnitoare de ploaie.
ceață, cum se depărtau toți pe poartă, cu sănioarele, Toți se apropiau în tăcere, cu ochii țintă, spre locul
cu patinele și schiurile, cu toate sculele desfătărilor unde se înălțase o iarnă întreagă omul de zăpadă al
8
de iarnă. minunilor, stăpânul și ocrotitorul lor.
Îi tremura oare în ochi cine știe ce fulg topit sau îi În tăcere s‑au apropiat toți și toți s‑au oprit în tăcere.
tremura o picătură de lacrimă?... Zavaidoc, omul lor de zăpadă se sfârșise de zile. Nu
De ce duminica aceea fusese ultima zi plină de joa‑ mai avea chip omenesc. [...]
că veselă? Ce crezi că va urma? Cum crezi că reacționează copiii la momentul des‑
De ce Zavaidoc îi privește pe copii cu lacrimi în ochi? părțirii de Zavaidoc?

D. Peste noapte s‑a abătut un vânt cald, dinspre țările F. Nu rostea nimeni nici un cuvânt. Se temeau să nu iz‑
9
de miazăzi . Apoi s‑a dezlănțuit o ploaie de primăva‑ bucnească în hohote de plâns. Pe obraz însă li
ră, cu ropote și clăbuci, sunând pe acoperișuri, șuvo‑ se rostogoleau lacrimile. Și nu simțeau nevo‑
ind în burlane, puhoind năvalnic pe străzi. ia să le ascundă. Nu se rușinau de ele. Nici
10
Zavaidoc s‑a topit în câteva ceasuri. chiar Bâzu, pe care încă nu‑l mai văzu‑
Dimineața, când Gina, zâna zăpezilor, a tras perdea‑ se cineva până atunci cu lacrimi în
ua la o parte, a rămas încă o dată încremenită și fără ochi.
de glas. Acum, fără glas și încremenită de jale. Așa au stat. Așa s‑au despărțit. Așa
Se dusese împărăția ei, ștearsă de pe fața pămân‑ s‑au împrăștiat către case, tot fără glas.
tului! Se sfârșise cu alba și feerica priveliște din atâ‑ Mergeau cu privirea în pământ și cu
tea luni! Crengile copacilor erau goale și negre. Negre, inimile împunse de spinii cei negri
acoperișurile caselor. Negre, potecile grădinii, negre, ai crengilor de peste osemintele lui
străzile ude de ploaie. [...] Zavaidoc.
După‑amiază ploaia se potoli. S‑a dezvelit cerul S‑au dus acasă să‑și strângă să‑
înalt, senin și albastru ca sineala . Un vânt subțire nioarele, patinele, schiurile; toate
11
zbicea de zor trotuarele ude. Gina s‑a strecurat pe ușă. sculele desfătărilor de iarnă. [...]
— Hai, Păvălache!... Să mergem repede...
Unde crezi că se duce Gina, numită de prietenii ei
zâna zăpezilor? Care este intenția fetei? 8 desfătare (s.f.) – plăcere, delectare
9 miazăzi (s.f.) – sud
E. Păvălache n‑a mai întrebat unde. Știa. A pornit‑o 10 puhoind (v.) – curgând, revărsându‑se
înainte spre grădina publică. 11 sineală (s.f.) – vopsea albastră

101