Page 25 - romana_VI

Lectură U1

Cazimir, în acest timp, povestea cum storsese bine
buboiul fiarei, să iasă din el tot răul, cum apoi își tră-
sese cămașă afară din betelie și rupsese o bucată din
6
poale, ca să oblojească după cuviință vătămătura. [...]
7
— Asta a fost, măi copii, vineri; așa e? reîncepu can-
tonierul, după oarecare trecere, al cărui rost era să
sporească nerăbdarea ascultătorilor.
— Așa e! recunoscură într-o singură șoaptă aceștia,
dornici să știe urmările.
După felul cum fusese rostită întrebarea, se simțea
că abia de aici înainte venea partea mai ciudată și
mai tainică a întâmplării.
Ivan Shishkin, Dimineața în pădurea de pini — Ei, numărați de vineri până ieri – sâmbătă, du-
minecă, luni, marți – au trecut, cum se vede, patru
zile. Ieri seara, să zicem noaptea mai bine, că era mult
Cazimir avea, pe lângă altele, acest obicei ciudat de după trenul de zece, mă pregăteam tocmai de culca-
a le încerca mințile și pornirile cu asemenea întrebări re. Nu se simțea țipenie de om pe drumuri, nu mișca
puse fără veste în clipele cele mai încordate ale poves- nimic afară, venise și Miroslav și dormea colea, sforă-
tirilor. [...] ind, cu burta în sus, plină… când, deodată, deslușesc
Acesta potrivi focul pe vatră, mai puse un lemn pași înfundați prin ogradă și îndată aud mormăit la
deasupra – și câteva clipe, până ce flăcările se ri- ușă, uite-așa: mor-mor, mor-mor…
dicară iarăși, odaia zăcu în întuneric, fiindcă serile „Ursul“! se gândiră, cuprinși de spaimă, toți patru
lampa din perete nu ardea, spre a nu face risipă de copiii, întorcând fără voie capul spre ușă. [...]
gaz. De când cu războiul, găzarii treceau mai rar cu — Mă ridic eu nedumerit, măi copii, deschid ușa
butoaiele prin sate – și casele rămâneau de multe ori și-n prag pe cine credeți că văd? Chiar pe el, pe moș
pe întuneric. [...] Martin al meu, oblojit de mine, cum v-am spus adi-
— Păi ce era să fac într-o clipă ca aceea? Am coborât neaori. Vedeți voi, bolnav-nebolnav bietul urs, dar a
alături, am luat laba fiarei în mână și-atunci am văzut coborât până la canton, drum lung, spre a-mi mul-
că avea un ghimpe în carne, de la care se făcuse cop- țumi după legea fiarelor din pădure, lege mai bine
tură… [...] chibzuită și în mai mare cinste decât ale noastre,
— Și ursul ce-a făcut, Cazimire? întrebă dârdâind legile oamenilor… Se uita moș Martin la mine și par-
Uță, cel mai mic dintre toți și cel care întreba totdeau- că-i râdeau ochii, că, de grăit, la ce-aș minți, n-a gră-
na primul. it nimic, dar cred că n-a lipsit mult să spună: „Pane
Iată altă ciudățenie! Nu se știe cum și din ce în- Cazimire, pentru îndrăzneala ta și pentru sufletul cu
ceputuri, copiii îi spuneau cantonierului pe nume, care m-ai îngrijit, iată ce ți-am adus!“… Ba, la drept
obicei cu totul necunoscut la țară în vreme ce oame- vorbind, cred că le-a și grăit, dar nu le-am auzit eu
nii în toată firea nu-și luau niciunul această îndrăz- bine, fiindcă mă doborâse uimirea… Ei, și cu aceste
neală. vorbe, moș Martin mi-a pus pe prispă… ce credeți
— Ursul? Ei, biata fiară, o doare și pe ea, ca pe tot voi că mi-a pus? Un stup de miere, doldora de faguri
omul… Când am împuns cu cuțitul, a apucat doar să până sus. Uite, asta-i mierea din care vă îndulciți
geamă odată, din adâncul inimii, că a vuit pădurea – voi acum!
și-apoi a rămas moale pe frunzișul putred; îl doborâse Și, sfârșindu-și povestirea, cantonierul băgă iar lin-
leșinul. guroiul în oală, în timp ce copiii scoteau strigăte de
Ascultătorii înghițiră cu toții un nod de înfiorare uimire, uitându-se uluiți unii la alții.
și strânseră pumnii, ca și cum durerea dihaniei s-ar
fi răsfrânt, prin glasul cantonierului, în plăpândele 6 betelie (s.f.) – tivul de sus al pantalonilor
lor inimi. [...] 7 a obloji (v.) – a trata, a lecui
23