Page 92 - romana_VI

U3 Lectură

său neînțeles pe burta oamenilor de zăpadă care încer‑
cau în zadar să descifreze mesajele acelea ciudate.
Spiridușul Bondane mânca mereu cu mare poftă
norișorii de căldură – era atât de fericit în acele clipe,
încât îi îndeplinea băiețelului orice rugăminte. De data
asta, Horică l‑a rugat ca, până la capătul zilei, ziua să
se schimbe astfel încât să fie ajunul Crăciunului – pe
de o parte, pentru că nu mai avea răbdare și voia să
primească deja cadourile, pe de altă parte, pentru că îi
plăcea enorm să colinde. Strângea toți copiii de zăpa‑
dă de pe drum și umbla pe la toate casele, colindând
și urând, luându‑i puțin pe nepregătite pe cei care nu
Erau ani buni de când nu se mai terminase iarna apucau să sesizeze trecerea atât de bruscă a timpului.
în sat. Și era o iarnă atât de plăcută, încât oamenii Doar că, imediat ce‑a primit cadourile, Horică s‑a
de zăpadă au avut suficient timp la dispoziție să‑și în‑ plictisit de ziua aceea, așa că s‑a întors la spiriduș.
temeieze familii, să‑și ridice case, să lege prietenii cu Acesta pescuia în râul de la marginea Morii de Frig –
ceilalți oameni din sat. Cel mai mult și mai mult, lui și nu a fost de acord să dea înapoi timpul decât dacă
Horică îi plăcea să se joace în curtea lui cu Ticu Șefu băiețelul îi aducea în schimb zece gogoși fierbinți pe
și mama Vecă. Ei au fost primii oameni de zăpadă în care mama lui tocmai se pregătea să le facă.
Gersa – iar cel care i‑a găsit, chiar la marginea satului, Băiețelul a stat câteva clipe pe gânduri: dacă le‑ar
a fost Horică. Pălăria neagră pe care o purta mereu lua de‑acasă, gogoșile s‑ar răci până‑ar ajunge aici,
Ticu Șefu sau fularul verde de care nu se despărțea însă spiridușul Bondane îi spusese clar că le vrea fier‑
niciodată Mama Vecă, el le‑a făcut cadou. binți. Brusc i‑a venit ideea salvatoare: i‑a spus spiri‑
În ziua aceea, cei doi îl așteptau cu o surpriză: un dușului să urce pe acoperiș, s‑a întors în fugă acasă,
căluț din pluș de zăpadă, împletit din fire subțiri de a legat o sfoară de antena de lângă horn, a coborât
frig (ținute la cald și uscate bine) și bucăți culese chiar cu ea până în dreptul morii, prinzând‑o de burlan –
de la prima ninsoare. Și nu era vorba de un simplu apoi s‑a întors tocmai când mama lui terminase de
animăluț de zăpadă: purtat pe sanie, de‑a lungul copt prima duzină de gogoși. Le‑a luat pe rând și le‑a
curții, căluțul absorbea ca un aspirator toate mizerii‑ strecurat prin sfoară, lăsându‑le să alunece în viteză
le, făcând locul să strălucească de curățenie. până la spiriduș. Mulțumit, acesta a izbit de două ori
Așa că Horică a terminat foarte repede treaba și a cu ciocănelul în lumină și timpul s‑a întors la început.
apucat să tragă o fugă și până la Moara de Frig, acolo Obosit după ziua aceea lungă, Horică a adormit în
unde îl aștepta spiridușul Bondane. podul Morii de Frig. N‑a apucat să‑l vadă pe spiriduș
Spiridușul Bondane avea grijă ca Moara de Frig să înălțându‑se și îmbrățișând, sătul și fericit, cea mai
funcționeze fără întrerupere. În plus, era singurul care bună prietenă a sa: Luna.
putea să încetinească sau să grăbească timpul – folo‑
sea pentru asta un ciocănel cu care lovea din când în
când lumina, modificându‑i viteza, lungind sau scur‑
tând în felul ăsta trecerea zilelor. Horică știa că spiridu‑
șului îi plăceau enorm norișorii de căldură, așa că ori
de câte ori îl vizita, se oprea mai întâi la capătul satului,
acolo unde se termina Pământul, se apleca puțin dea‑
supra Spațiului Cosmic, scotocea în tufele de întuneric
de la marginea Lui și culegea câțiva norișori delicioși.
Îi ascundea în buzunare și se grăbea spre moară – nu
înainte de a face câteva farse cu urmele de întuneric
care‑i rămâneau pe degete, lăsând, pe ascuns, scrisul
90