Page 91 - romana_VI

Lectură U3

Text de bază
Moara de Frig

de Dan Coman
A fost odată ca niciodată un sat numit Gersa. Sa‑ lui și care stăteau zi de zi în fața porții și‑i urmăreau
tul avea formă de pălărie de cowboy și era așezat pu‑ ghidușiile. Erau singurii care nu‑l certau niciodată, de
țin strâmb, într‑o parte, chiar la capătul lumii, exact asta îi iubea băiețelul atât de mult. Mama Vecă făcea
acolo unde se termina Pământul. Dincolo de ultimul ghem orice fir descusut din hainele sau încălțămintea
gard, cel al Morii de Frig, se întindea, lung și cuminte, lui, apoi făcea altele răbdătoare și înțelegătoare cum
Spațiul Cosmic. numai ea putea fi. Mare noroc cu firele astea: era sin‑
În satul ăsta, mai mult ca orice, oamenii iubeau iar‑ gura modalitate prin care mama băiețelului, urmând
na. Și pentru că voiau să țină cât mai mult timp, au firul de‑a lungul satului, îl putea găsi pe Horică, care de
construit în capătul satului o moară care măcina tot altfel uita să se întoarcă acasă, la teme.
fumul cald ce ieșea din hornul caselor și‑l transforma
în frig – un frig cu totul și cu totul special, cum nu mai
exista nicăieri altundeva în lume. Era un frig moale și
plăcut la atingere ca blana unei pisici, un fel de ger
albăstrui în care puteai să stai ore în șir fără să‑ți în‑
ghețe mâinile, nasul sau picioarele. În fiecare dimi‑
neață, după ce luau micul dejun și înainte de‑a
începe orice altă treabă, locuitorii satului mer‑
geau la moară, umpleau cu vârf câțiva saci cu
frig dintr‑ăsta pufos, cât să le ajungă întreaga zi,
și se întorceau bucuroși acasă: atâta vreme cât Moara
de Frig funcționa, iarna nu avea cum să se termine.
În prima casă din sat locuia, împreună cu părinții
lui, Horică, un băiețel care toată ziua bună ziua nu
făcea altceva decât să inventeze tot felul de lucruri.
Nodurile de la șiret care nu mai puteau fi niciodată
dezlegate, mașinuțele din care nu rămâneau decât
roțile, scrisul de mână pe care nu‑l putea înțelege ni‑ În ziua aceea, Maia îl purtase până departe pe bă‑
meni, devoratul de dulciuri – toate astea (și încă mul‑ iețel: sania făcu de trei ori înconjurul satului, lăsase
te altele de același fel) le inventase Horică. urme prin fața Morii de Frig și se întoarse chiar în
Dar cel mai mare vis al lui era să construiască în mij‑ curte, în dreptul cuștii – unde Maia se oprise brusc,
locul satului o vacanță de iarnă fără sfârșit în care să în‑ sleită de puteri. Când mama lui Horică ajunse și ea în
capă toți copiii din lume, un loc în care să nu trebuias‑ dreptul cuștii, pe urma firului desprins din bocancul
că să faci altceva decât să te joci pe tabletă, să primești de lână, nu apucă nici măcar să‑l strige pe băiețel, că
cadouri de sărbători și să cânți karaoke. Ultimul lucru acesta, neașteptat, ieși în patru labe chiar din cușca
pe care‑l inventase era o sanie zburătoare pe bază de câinelui, strigând: măăăăăăăăi, te‑ai spărieeeeeeet?!
lătrat de câine: cu o jumătate de os o ademenea lângă În ziua aceea, supărată foc pe el, mama băiețelului
sanie pe Maia, cățelușa lui, lega iute frânghia de zgarda îi interzise să se mai joace pe tabletă.
ei și Maia se speria și o lua la goană, lătrând, trăgând Îți faci temele, apoi te duci și‑l ajuți pe Ticu Șefu să
sania cu așa viteză, încât Horică era convins că zboară. facă ordine prin curte, s‑a răstit ea. Șșșșșt, mai încet, i‑a
Uneori, în viteza aceea nebună, își pierdea ba șapca, făcut semn Horică, arătând cu capul înspre dormitor.
ba fularul, ba bocancii de lână pe care‑i primea cadou, Acolo, ca întotdeauna după masa de prânz, dormea ta‑
pentru a mia oară, de la Mama Vecă și Ticu Șefu, oa‑ tăl lui. Somnul de frumusețe, eu și pisica avem mare ne‑
menii de zăpadă pe care Horică îi considera bunicii voie de el – așa glumea taică‑său, făcându‑i cu ochiul.
89
89