Page 108 - istorie_VI

Capitolul IV SECOLUL NAȚIONALITĂȚILOR

STUDIU DE CAZ: Formarea statelor naţionale în secolul al XIX-lea
Germania

Crearea statelor naționale, prin unificarea micilor state fărâmițate politic, a
devenit în Epoca Modernă obiectivul care a reunit majoritatea forțelor politice.
Statul national creat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea – român, italian și
german – a oferit cadrul favorabil modernizării. Statul modern român s-a creat ca
urmare a acțiunilor românilor, într-un context extern favorabil, prin unirea Moldo-
vei cu Țara Românească în 1859, în urma dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza.
Idealul unificării Italiei a început să prindă contur când Regatul Piemontului,
condus de Victor Emanuel al II-lea de Savoia, a reușit să elibereze de sub stăpâ-
nire austriacă Lombardia (1859) – cu ajutorul Franței și Veneția (1866) – cu ajutorul
Prusiei. Modena, Parma, Toscana și Statul papal au proclamat alipirea la Piemont.
Sicilia și sudul Italiei s-au unit cu nordul Italiei, în urma războiului revoluționar
condus de Giuseppe Garibaldi. Unificarea a fost desăvârșită în 1870, când a fost
integrată noului stat și Roma.
Unificarea Germaniei s-a realizat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea în
jurul Prusiei, condusă de dinastia Hohenzollern, „Prin fier și sânge!” – după expresia
Camillo Cavour (1852–1861), cancelarului Otto von Bismark. În urma războiului cu Danemarca (1864), Prusia și
prim-ministru, artizan al uni ficării Austria au obținut câte o provincie, dar le-au administrat în comun. Doi ani mai
Italiei. Ilustrație apărută în presa târziu, în urma câștigării războiului cu Austria, în jurul Prusiei se crea Confederația
franceză, 1860. Germană de Nord (21 de state). Franța a fost învinsă în 1870–1871, a cedat Alsacia
și Lorena și a plătit despăgubiri de război însemnate. La 18 ianuarie 1871, în Sala
Oglinzilor de la Versailles, regele Prusiei era încoronat ca împărat al Germaniei
unificate sub numele de Wilhelm I. Și-au continuat evoluția și vechile monarhii ab-
solutiste multinaționale: Imperiul Otoman, Rus și Austro-Ungar, ultimul creat în 1867.

1 - DUCATUL LIMBURG
1839 în Confederaţie A
2 - HOLSTEIN DAN E MARC A
3 - LAUENBURG
MA R EA B AL T I C Ă
MA R E A
NO R DULU I
SCHLESWIG
PRUSIA
Ducate aparţinând Kiel ORIENTAL Ă
regelui Danemarcei 2 Lübec k PRUSIA
MARELE DUCAT OCCIDENTALĂ
DUCATUL Hambur g 3 MECKLENBURG
OLDEN-
BURG Bremen
Elba BRANDENBURG
REGATUL HANOVREI R E G A T U L P R U S I E I
OLANDA LIPPE DUCATUL Berlin Oder REGATUL
BRUNSWICK DUCATUL POSNANI A POLONIEI
1 ANHALT
WALDECK-
Rin
HESSA REGATUL REP. DE LA
BELGI A STATU L SAXONIEI S I L E Z I A CRACOVI A
DUCATUL Sadowa 1846 Austria
NASSAU MARELE THURINGIA 1866
MARELE DUCAT DE Frankfurt DUCAT
HESSA
LUXEMBURG Prag a Olmütz 1818 în
Otto von Bismarck, ca prim- PALATINAT Heidelberg REGATUL BOEMI A MORAVIA Confederaţie
ministru, între 1862–1890, a su- REGATUL Dunărea IM P E RI UL AU S T RI A C
pervizat unificarea. A proiectat FRANŢA WÜRTTEMBERG BAVARIE I Viena REGATUL
Imperiul German de la 1871, deve- MARELE DUCAT HOHENZOLLERN AUSTRIA UNGARIEI
BADEN
nind primul său cancelar („Can- PRINCIPATUL NEUCHÂTEL
celar al Imperiului”) și dominând (1815-1857) PRINCIPATUL
Prusia
LIECHTENSTEIN
afacerile acestuia până la demi- ELVEŢIA
terea sa în 1890. Diplomația lui,
numită „politică realistă” (Real- 0 SAVOIA 200 km VENEŢIA
politik), și modul autoritar în care LOMBARDIA
a condus statul i-au atras porecla Hotarele Confederaţiei Germane Frankfurt Sediul dietei Bătălii
„Cancelarul de Fier”. Confederația Germană: 1815–1866.
106