Page 81 - romana_VI
P. 81
Limba română U2
Complementul direct. Complementul prepozițional.
Complementul indirect. Circumstanțialele
PREGĂTEȘTE-TE
1. Citește textul următor, apoi răspunde la cerințele formulate.
Maria îi vorbește prietenei sale, cu entuziasm, despre o carte minunată. A ter-
minat de citit ieri și nu-l va uita niciodată pe micul prinț, care a venit pe Pământ
de pe altă planetă. Este personajul ei preferat.
a. Alege de mai jos întrebarea la care răspunde fiecare cuvânt subliniat.
pe cine? cui? despre ce? cum? când? unde? de unde?
b. Numește părțile de vorbire de care depind aceste cuvinte.
EXPLOREAZĂ
2. Citește următoarele enunțuri, apoi rezolvă cerințele de mai jos:
Maria l-a îndrăgit pe prințul din carte. Prințul îngrijea o floare pe planeta lui cu un singur locuitor.
a. Precizează funcția sintactică a cuvintelor subliniate.
b. Numește partea de vorbire a cuvintelor scrise italic.
c. Spune dacă substantivul însoțit de prepoziție numește o ființă sau un obiect.
REȚINE
Complementul direct arată obiectul asupra căruia se răsfrânge direct acțiunea exprimată de un verb la o for-
mă personală sau nepersonală. Acesta răspunde la întrebările pe cine? ce? .
Poate fi exprimat prin:
• substantiv: Am cunoscut-o pe Maria. A fost mare bucuria de a o întâlni pe Maria.
Mi-a adus o carte.
• pronume: Am cunoscut-o pe ea.
• numeral: I-am cunoscut pe doi dintre prietenii tăi. L-am cunoscut pe al doilea.
Complementul prepozițional este alcătuit dintr-o prepoziție și un substantiv, un pronume sau un numeral.
Se subordonează, de obicei, unui verb la formă personală sau nepersonală.
Răspunde, după modelul despre cine? despre ce?, la întrebări în care apar prepozițiile cu, de, pe, pentru, la etc.
Poate fi exprimat prin:
• substantiv: Am vorbit despre Maria. A fost mare bucuria de a vorbi despre Maria.
• pronume: Am vorbit despre ea.
• numeral: Am vorbit despre doi dintre ei. Am vorbit despre al doilea.
Cele două complemente pot răspunde, în anumite contexte, la aceeași întrebare: pe cine? pe ce?
Ele pot fi diferențiate astfel:
a. complementul direct este reluat sau anticipat de o formă clitică a pronumelui personal, pe când cel prepozi-
țional nu.
• L-am învățat pe Mihai. Pe Mihai l-am învățat. (complement direct)
• Am contat pe Mihai. (complement prepozițional)
79