Page 48 - istorie_VI

Capitolul II GENEZA SPIRITULUI MODERN

ABSOLUTISMUL

DE LA ATLANTIC LA MUNȚII URAL
În secolele XVI–XVII, în numeroase state europene, precum Anglia, Franța,
Spania și Rusia, s-au instaurat monarhii absolutiste. Schimbarea a constat
în creșterea puterii monarhului, care avea autoritate deplină asupra tuturor
instituțiilor și oamenilor. Puterea sa era legitimată prin dreptul divin și s-a sprijinit
pe acele categorii sociale care doreau stabilitate și sfârșitul războaielor civile.
Monarhul ajunge să aibă putere aproape nelimitată pe întreg teritoriul sta-
tului. El numește funcționarii, acordă titluri nobiliare, controlează administrația,
stabilește impozite, conduce armata, încheie pace sau tratate de alianță, iar
voința lui este lege. Toate aceste atribuții sunt exercitate prin intermediul unor
funcționari dependenți de rege. Cele mai importante probleme sunt rezolvate
cu ajutorul unui Consiliu regal restrâns, alcătuit din persoane de încredere.
Henric al IV-lea, regele Franței. Vechile adunări sunt convocate din ce în ce mai rar, iar Biserica este subordo-
nată statului și joacă un rol important în societate.
Forma clasică a monarhiei absolutiste o regăsim în Franța. Slăbită de răz-
boaiele religioase dintre hughenoți (protestanți) și catolici, puterea monar-
hului este restabilită odată cu domnia regelui Henric al IV-lea (1589–1610).
El a trecut la catolicism și a promovat toleranța religioasă prin Edictul de la
Nantes (1598). În timpul regelui Ludovic al XIII-lea (1610–1643), puterea regală
se consolidează datorită activității cardinalului Richelieu. Sunt desființate o
serie de privilegii acordate nobilimii, este interzis duelul, iar un tribunal spe-
cial (Camera arsenalului) este utilizat împotriva oponenților politici. Apogeul
absolutismului monarhic este atins în vremea lui Ludovic al XIV-lea (1643–1715)
și este exprimat cel mai bine prin expresia „Statul sunt eu”, atribuită regelui.

Armand Jean du Plessis,
Cardinal-Duce de Richelieu al Putere și imagine Hyacinthe Rigaud și se află astăzi la
Franței. Portretul lui Ludovic al XIV-lea în Muzeul Luvru din Paris. Pictura îl redă
costum regal a fost pictat de către într-o poziție impunătoare și conține
o serie de simboluri ale absolutismului
monarhic.
l coloana de marmură din spatele
regelui simbolizează puterea și sta-
bilitatea monarhiei;
l sabia trimite la calitățile militare
ale regelui;
l hainele conțin simbolul monarhiei
franceze (floarea de crin stilizată);
l sceptrul regal din mâna dreaptă
și coroana așezată pe un taburet
– însemne ale autorității;
l picioarele regelui sunt scoase în
evidență și transmit ideea de vitali-
tate și vigoare, fiind în contrast cu
Ludovic fața îmbătrânită a acestuia;
al XIII-lea, l tehnica picturală creează iluzia
regele unui rege înalt, care se uită de sus
Franței. la un privitor scund.
46